A fost odată un pin singuratic care stătea pe piscul unui vârf de munte. Atunci doar crivăţul şi un nor negru îi erau prieteni, dar niciodată nu vorbeau.
Într-o zi, norul cel negru începu să-i spună crivăţului cel rece o poveste. Auzind una ca asta, pinul nostru s-a întors spre ei, trăgând cu urechea la ceea ce povestea norul. Povestind, povestind, crivăţul era uimit despre ce povestea el. Zicea despre un pin singur care nu avea prieteni. Într-o zi, copacul şi-a luat inima în dinţi şi şi-a întrebat amicul de lângă el, „ Soarele” de ce nu vorbeşte cu el.Soarele, răspunzând cu calm şi blândeţe i-a spus „ că niciodată pinul nu l-a luat în seamă, iar când acesta a vrut să-i spună ceva, el l-a evitat întocmai ca şi copăcelul nostru cel real.Luând în evidenţă aceste cuvinte, pinul se simţi vinovat de ignoranţa adresată prietenilor săi.
Coronita?
