precizeaza cine ar putea fi interlocutorul eului liric in primul vers al textului citat
”Şi iată-mă-n şa,
tremurînd de plăcere,
de teamă, de-o mîndrie netoată ...
- Bagă de seamă,
nu te uita la roată !
- Da, tată!
... Dar numai la ea mă uitam ,
ca vrăjit ...
Negreşit,
de n-ar fi fost tata
să mă ajute,
s-alerge-n urmă ocrotitor,
puternic şi iute,
ţinînd de şa,
de mult eram sub roţi !
Şi roţile şopteau şuierător:
« N-ai să poţi,
n-ai să poţi ! »
Singur – nici pomeneală
să te-avînţi
pe dihania asta, călare ! » ”