Undeva in curte, unde soarele lumina cu putere, un mar intreaba o piatra:
-Ce fel de mar esti tu?
-Poftim? Nu sunt mar?
-Eee, dar cum nu? Tot rotund esti. Nu inteleg cum de nu ai culoare.
-Nu sunt mar, sunt piatra.
-Si cum ai ajuns acolo, jos? Nu te-a durut cazatura?
-Nu, pentru ca aici ma aflu de cand ma stiu.
Dupa cateva momente de liniste, piatra adauga:
-Tu esti atat de frumos, ai culoare, stralucire...
-Daca ai stii tu... Nu ai mai zice asta.
-De ce nu?
-Crezi ca e usor sa stai agatat in copac zile si zile si apoi cand vine timpul tau sa dispari pentru totdeauna? Tu esti nemuritoare.
Cu asta, piatra tacu. Marul avea dreptate.