Răspuns :
Lirismul ... Un ocean . Da , un ce indefinit al primordialitatii impresionat prin masa sa fluidă de tresăriri. Si daca lumea e predestinata pieirii , topită intr-un efemer universal , acest ocean nu secatuieste , caci e alimentat in permanenta cu sentimente , convingeri , aspiratii, lacrimi, zâmbete suflete. Poezia este înțeleasă ca interioritate , rasfrangere , pentru poet aceasta fiind un trop universal al sufletului , o imagine simbolică a acestuia " . ( Novalis ).
Intr-un trecut foarte îndepărtat , omul , lut stropit cu sânge , colb purtat din zare-n zare si-a îndreptat privirea spre cer , acolo unde credea ca se afla marele Demiurg si a inceput sa-i adreseZe fugi umile si i nfierbantate din dorință sincera de a-L sensibiliza in favoarea sorții sale . Aceste rugi erau gândite dinainte si controlate in minte.
Mai tarziu , rugile ce au reprezentat prima forma poetică elaborată de om au devenit imnuri. Din acel moment al antichității greco-latine poezia era deja consfințită.Mai tarziu, omul si-a păstrat privirea , coloana infinită spre cer ,dar a invatat ca poate vorbi la fel de frumos si despre gândurile si simțămintele sale si despre universul înconjurător. Astfel , omul s-a desprins de viata cotidiană si a invatat ca isi poate odihni tâmplă pe stele si ca fluviul graiului sau este vesnic , nemuritor si domnitor.
De atunci si pana acum , in sufletele noastre vegetale traieste un ceas al răsăritului de soare !.
De atunci si pana acum , închidem ochii si ne vedem toate radacinile visurilor , sufletele -cuiburi , rotind in puf de stea.
De atunci si pana acum , ceea ce numim "POEZIE' pastreaza acel fior sacru ce il anima pe cel ce o crează si ce il cutreieră pe cel ce o recreaza , fior numit de Aristotel , catharsis.
Astfel , Mihai Eminescu vedea poezia ca pe " un înger palid, cu priviri curate " , iar Tudor Arghezi considera ca " poezia are in esenta ei ceva sacru ca florile si păsările ".
Caci , opera literară este " o creație in care privim cantr-un abis fara fund".
Firea umană îngroapă fara de regret cele mai pure, suave trăiri in rece le mormânt al inimii. Singurătatea ucide frumusețea sufletului , il cotropeste , ii răpește fericirea , iar omul insignificat in acesta nedreaptă lupta va pierde cel mai frumos dar ..Puterea de a mai visa , de a mai iubi ...Caci , e mult prea nemiloasa legea firii. E mult prea dureros sa te pierzi in neantul timpului fara sa simti caldura facliei sfinte dinauntru-ti , ce se va pierde in uitatare.
Insa Puterea divina e infinită , prea înaltul tata ceresc , simțul absolut ce îmbrătisează pământul , lumina eternă va străluci si pentru noi. Caci omul are putereaa sa atingă cele mai inalte culmi ale infinitului . Sa stăpânească cele mai ascunse porti ale lumii.
Cum ? Prin credinta , prin iubire, prin poezie.
Intr-un trecut foarte îndepărtat , omul , lut stropit cu sânge , colb purtat din zare-n zare si-a îndreptat privirea spre cer , acolo unde credea ca se afla marele Demiurg si a inceput sa-i adreseZe fugi umile si i nfierbantate din dorință sincera de a-L sensibiliza in favoarea sorții sale . Aceste rugi erau gândite dinainte si controlate in minte.
Mai tarziu , rugile ce au reprezentat prima forma poetică elaborată de om au devenit imnuri. Din acel moment al antichității greco-latine poezia era deja consfințită.Mai tarziu, omul si-a păstrat privirea , coloana infinită spre cer ,dar a invatat ca poate vorbi la fel de frumos si despre gândurile si simțămintele sale si despre universul înconjurător. Astfel , omul s-a desprins de viata cotidiană si a invatat ca isi poate odihni tâmplă pe stele si ca fluviul graiului sau este vesnic , nemuritor si domnitor.
De atunci si pana acum , in sufletele noastre vegetale traieste un ceas al răsăritului de soare !.
De atunci si pana acum , închidem ochii si ne vedem toate radacinile visurilor , sufletele -cuiburi , rotind in puf de stea.
De atunci si pana acum , ceea ce numim "POEZIE' pastreaza acel fior sacru ce il anima pe cel ce o crează si ce il cutreieră pe cel ce o recreaza , fior numit de Aristotel , catharsis.
Astfel , Mihai Eminescu vedea poezia ca pe " un înger palid, cu priviri curate " , iar Tudor Arghezi considera ca " poezia are in esenta ei ceva sacru ca florile si păsările ".
Caci , opera literară este " o creație in care privim cantr-un abis fara fund".
Firea umană îngroapă fara de regret cele mai pure, suave trăiri in rece le mormânt al inimii. Singurătatea ucide frumusețea sufletului , il cotropeste , ii răpește fericirea , iar omul insignificat in acesta nedreaptă lupta va pierde cel mai frumos dar ..Puterea de a mai visa , de a mai iubi ...Caci , e mult prea nemiloasa legea firii. E mult prea dureros sa te pierzi in neantul timpului fara sa simti caldura facliei sfinte dinauntru-ti , ce se va pierde in uitatare.
Insa Puterea divina e infinită , prea înaltul tata ceresc , simțul absolut ce îmbrătisează pământul , lumina eternă va străluci si pentru noi. Caci omul are putereaa sa atingă cele mai inalte culmi ale infinitului . Sa stăpânească cele mai ascunse porti ale lumii.
Cum ? Prin credinta , prin iubire, prin poezie.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Ne dorim ca informațiile furnizate să vă fi fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne bucură, iar pentru acces rapid, adăugați-ne la favorite!