De vorba cu o randunica
Casa bunicilor are o terasa spatioasa. Cand se face cald, ne petrecem mult timp acolo, in aer liber. Zilele trecute am observat ca, intr-un colt al verandei, o randunica zbura de colo colo, agitata.
- Randunico, ce faci acolo?
-Am hotarat ca acesta este coltul in care imi voi construi cuibul!
-Ce bine, inseamna ca ne vom vedea des!
-Sigur, cu conditia sa nu mi-l daramati.. si asa este mult de munca la el!
-Dar cum il construiesti? am intrebat.
-Aduc in cioc ramurele si paie, si apoi le impletesc. E munca serioasa!
-Si faci asta an de an?
- Uneori nu e bevoie sa il construiesc, doar sa il refac. Daca oamenii sunt buni, imi lasa cuibul neatins cat eu sunt in tarile calde.
-Ah! Tarile calde! Trebuie sa fie frumos pe acolo, asa e?
- Este frumos, intr-adevar, dar cel mai mult imi place sa vin inapoi aici si sa imi cresc puii intr-o gospodarie de aomeni buni.
-Stai linistita, iti promit ca nimeni nu iti va distruge cuibul, randunico!
-Multumesc, acum ma oun pe treaba!
Si zbura departe, dar se reintoarse repede cu niste firicele de paie in cioc.
Am urmarit-o cum isi construieste cuibul cu migala si mi-as fi dorit sa o pot ajuta.
