Afară e primăvară. O primăvară înverzită un pic tarziu.
Sub streașina casei, o pereche de porumbei își construia cuibul.
Ciripitul fericit al păsărilor harnice ne-a chemat de la joacă și ne-a adus aminte, mie și fratelui meu, Anton, că ne așteptă grădina, raiul de sub bolta senină a cerului.
Aici, noi am răsădit flori minunate, în timp ce tata văruia pomii inverziți, iar mama dirija, senină, întreaga orchestră.
Spre seară, am fost în poieniță. Noi și vecinii nostri dragi am alergat și ne-am jucat mult, mult... cu mingea.
Eu am plecat mai devreme spre casă, adunând flori de câmp pentru minunata noastră mamă !
Așa s-a odihnit în sufletul meu această însorită zi de primăvară,
lăsându-mi amintirea adierii timpului,
care se stinge-ncet, odata cu lăsarea serii.
