Intr-o seara au nimerit pe cararea lunii,inotau amindoi pe aceasta carare de vraja,din ce in ce mai departe,spre gura cea galbena,inflacarata,cese deschisese la orizont.Ursula plutea incet, visatoare,de pe cap ii lunecase un val de lumina,pe spinare ii tremurau mii de scintei minunate.Dikomes nu se satura privind-o.El a inteles atunci ca fara ursula nu poate trai.Era o sera de basm cind Dikomes ii marturisi tot ce avea pe suflet,cind stelele din boltile ceresti se rasfringeau in valuri,zburdau ca niste pestisori de aur.
