Fusesem invitat la inaugurarea expozitiei prietenului meu.
In cele doua sali in care erau expuse fotografiile, oamenii fie le admirau, fie discutau intre ei. Nu am putut sa nu remarc o doamna in varsta, a carei costumatie era un pic iesita din comun, datorita palariei cu boruri largi pe care o purta. Statea in fata unei fotografii ce infatisa un caine labrador, in kiscare, in mijlocul unui lan de grau. Am observat ca lăcrima. M-am apropiat si am intrat in vorba cu ea. Am aflat astfel ca era singura de ani buni- nu avea copii iar sotul ii murise de ceva timp- si ca, pana nu demult timp, singuratatea ii fusese alinata de Aldo, cainele labrador pe care il avea. Aldo murise insa de doua luni.
Impresionat de povestea femeii, i-am istorisit-o si prietenului meu, fotograful. El a facut un gest foarte frumos, oferindu-i doamnei fotografia cu cainele.
Recunostinta ce se citea pe chipul femeii a incununat o seara minunata!
