A venit iarna, cea mai mare fiica a batranului an. Fulgii usori si albi ca florile de cires se joaca prin vazduhul ca cenusa, apoi se lasa pe pamantul somnoros. Casele sunt ornate cu turturi argintii, iar ferestrele sunt impodobite cu dantele fine de gheata.
Campul s-a acopert cu o plapuma pufoasa de nea. Padurea nu mai este cea pe care o stiam:verde, plina de ciripit de pasarele si de murmur de izvoare. Vantul naprasnic i-a spulberat toate frunzele, gerul a alungat pasarile si a inghetat izvoarele. Despuiat de ppdoaba sa verde si de cantaretii lui de soi, codrul pare mai trist si mai pustiu ca niciodata. Pentru a-l consola, baba iarna a imbracat copacii cu mantii argintii si le-a pus arbustilor cusme albe, imaculate. Viforul aprig apleaca ramurile copacilor la pamant, iar acestia se indoaie si trosnesc. Trosnetele lor par niste gemete, niste oftari care iti sfasie inima si iti dau fiori reci in suflet . Nu au ce sa faca:trebuie sa asculte vantul suflandu-le prin crăci si sa traiasca cu speranta ca in curand va sosi zana primavara cu zefir cel uros, cu soarele binefacator, cu murmurul izvoarelor, cu trilurile pasarelelor si cu joaca animalelor
