Ploaia, acest fenomen natural, a impresionat dintotdeauna, a produs ingrijorare sau bucurie, a provocat intoarcere privirii noastre catre cer, cercetand intinderi nesfarsite si descifrand semne abia sesizate mai ieri.
Pasind prin ploaie, devenim dintr-odata mai singuri, ne- nfasuram in lungi vesminte, pe care le-am dori impenetrabile, arboram deasupra capetelor noastre umbrele mai mici sau mai mari, cenusii sau viu colorate.
Ploaia e considerata un dar, un semn al unei divinitati retrase in mister, o magie care da sperante, dar si o furie a naturii dezlantuite . Caderea sacadata a picaturilor de ploaie a sensibilizat simturile noastre, descoperind, in timp, prilej de incantare, de aplecare spre murmurul vahduhului, de umilinta si trista rugaciune, uneori.
Semn grafic al cerurilor, temut dar si adorat, tumultul ploii ne readuce in minte conditia noastra de fiinte fragile, supuse energiilor grandioase ale acestei planete, pe care noi inca o locuim, si peste care pasim, de cele mai multe ori, cu simpla nepasare.
